Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Adevărul
Anul şi data apariţiei: 07/07/2011
Tematica: conflictul romi-primăria Baia Mare
Categoria articolului: reportaje
Autorul articolului: Cosmin Pop
Titlul articolului: Apărătorii romilor au găsit soluţia pentru zidul de pe Horea: gardul viu
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.adevarul.ro/locale/baia_mare/Aparatorii_romilor_au_gasit_solutia_pentru_zidul_de_pe_Horea-_gardul_viu_0_512949064.html


Reprezentanţii asociaţiilor de apărare a drepturilor omului nu sunt de acord cu ridicarea zidului pe strada Horea

 

Liderii organizaţiilor de apărare a drepturilor omului, ai romilor şi reprezentantul CNCD consideră că zidul de beton este inutil. Primăria Baia Mare a organizat în cursul zilei de ieri o dezbatere publică la care au fost invitaţi reprezentanţi ai romilor

Unul dintre cele mai contestate proiecte ale noului primar de Baia Mare, Cătălin Cherecheş, este construcţia gardului de beton care va izola comunitatea celor aproximativ 600 de persoane, care locuiesc în blocurile de pe strada Horea, de vecinii lor de la case. După ce acesta a fost acuzat de segregare şi rasism, în cursul zilei de ieri, Cătălin Cherecheş i-a invitat la o discuţie pe liderii romilor din Baia Mare, cât şi pe cei ai organzaţiilor care i-au contestat vehement decizia. Printre persoanele care s-au declarat nemulţumite de decizia primarului se numără şi preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Astalosz, care a fost prezent ieri la Baia Mare.

„Contează opinia comunităţii"

Peste 20 de persoane au fost prezente ieri în Sala „Europa" din cadrul Primăriei Baia Mare, pentru a lua parte la dezbaterea legată de problemele comunităţii rome din Baia Mare. Chiar dacă primarul a încercat să prezinte proiectele primăriei, într-un final discuţia a ajuns la punctul culminant: construcţia gardului de beton de pe strada Horea. După minute bune de explicaţii privind construcţia acestui zid, timp în care primarul a fost susţinut şi de viceprimarul Istvan Ludescher, dar şi de subprefectul Gyongyike Bondi, reprezentanţii romilor şi-au prezentat neîncrederea în acest proiect. „Nu înţeleg de ce romii din această zonă ar trebui să fie de acord cu ridicarea gardulului! În situaţia de faţă, contează opinia comunităţii şi nu cea a câtorva persoane", a reclamat Marian Mandache, coordonator de programe pentru drepturile omului în cadrul Asociaţiei „Romani Criss". „Noi am fost pe strada Horea, unde am constat mai multe probleme. Am văzut oameni care nu erau de acord cu acest zid, însă le-a fost frică să-şi expună punctul de vedere. Nu este normal să acţionăm înainte de a avea decizia comunităţii", a mai spus Marian Mandache.

„N-aţi avut alte opţiuni?"

Împotriva construcţiei gardului pe strada Horea a fost şi Vaszi Robert Janos, directorul departamentului Drepturile Omului, din cadrul Asociaţiei „Şanse Egale". „Dumneavoastră aţi preluat iniţiativa domnului Dolha, dar nu ne-aţi prezentat vreo alternativă! În alte zone ale ţării, există garduri vii sau chiar amenajate frumos, din metal şi sârmă. Dacă într-adevăr asta e problema pentru a împiedica producerea accidentelor, de ce nu luăm în considerare alte opţiuni? Un gard de beton poate fi considerat cu uşurinţă o metodă incorectă de a separa comunitatea romilor de alţi cetăţeni", a explicat reprezentantul asociaţiei.

CNCD: „Nu ne putem pronunţa"

Şi preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Csaba Astalosz, a fost prezent ieri la dezbaterea de la Primăria Baia Mare. Acesta a susţinut că iniţiativa primarului poate ajunge chiar în instanţă, dacă se va constata segregarea sau discriminarea comunităţii. „Orice demers bun poate ajunge să fie contestat dacă este făcut într-o manieră defectuoasă. Într-adevăr, cu toţii vrem securitate şi siguranţă în cadrul comunităţii de pe Horea, dar rămâne de văzut cum vor fi realizate aceste lucruri. Cred că mai important ar fi să ne axăm pe incluziunea romilor în societate şi pe conştientizarea lor de greşelile comise. În ceea ce priveşte gardul de beton, acesta încă nu există. După ce va fi construit, vom analiza cauza şi vom face toate demersurile necesare. Dar bineînţeles că într-un astfel de caz se poate ajunge chiar şi în instanţă", a susţinut preşedintele CNCD.

Zidul, iniţiativa lui Dolha, construcţia lui Cherecheş


Iniţiativa construcţiei unui zid de beton pe strada Horea, veche de un an, îi aparţine fostului viceprimar Mircea Dolha, însă n-a fost dusă până la capăt. Actualul primar, Cătălin Cherecheş, a reluat lucrările urmând ca zidul să fie finalizat în următoarele zile. Până aseară, a fost construită fundaţia zidului şi s-au început lucrările de înălţare a acestuia. Gardul urmează să aibă o înălţime de 180 de centimetri şi o lungime de cel puţin 80 de metri.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.